News
Echipa Salvați Copiii Iași, din nou la Swimathon: „O oportunitate de educare a comunității”
iunie 5, 2019
Încrezătoare, dar totuși pline de emoție, am pășit hotărâte spre sediul principal al Organizației Salvaţi Copiii – filiala Iași. Am fost primite cu multă căldură și entuziasm de către Irina Hazincop, coordonator serviciu „Educație pentru Drepturile Copilului și Voluntariat”. Scopul vizitei noastre la Salvaţi Copiii a fost de a afla experiența trăită de aceștia la Swimathon. Deși ne așteptam ca interviul să fie unul formal, cu întrebări exacte și răspunsuri pe măsură, Irina ne-a ajutat să trecem peste aceste bariere, transformându-l într-o discuție degajată.
Irina ne-a împărtășit faptul că organizația Salvați Copii participă de 7 ediții la Swimathon având cuvinte de laudă, atât despre eveniment, cât și despre organizatori. Deși au trecut mulți ani de la prima participare, amintirile sunt încă vii în mintea Irinei, aceasta menționând faptul că încă de la acea vreme evenimentul era vizibil în mediul online.
În momentul în care am rugat-o să ne descrie evenimentul, aceasta ne-a spus cu zâmbetul pe buze. “Swimathon este un super eveniment de strângere de fonduri de la om la om, care aduce schimbări atât organizațiilor, cât și comunității”. De asemenea, a completat faptul că ideea este una extrem de inovativă.
Deși au fost ediții în care nu și-au atins obiectivul, acest lucru nu a reprezentat pentru Salvați Copiii un impediment pentru a-și implementa proiectul înscris. Irina ne-a mărturisit faptul că participă la Swimathon, nu doar pentru fonduri, ci și pentru mobilizarea de care oamenii dau dovadă, fie că aceștia sunt voluntari, fie doar participanți.
La capitolul „momente inedite” din participarea la eveniment, am aflat că într-un an o companie a cerut înscrierea unui anumit proiect, care susţinea o cauză sensibilă a organizației. Proiectul a avut un real succes, depășind așteptările organizației. “Această întâmplare a fost una cu adevărat fericită”, spune Irina.
Irina încurajează participarea la Swimathon și consideră că acesta este o oportunitate de educare a comunității. Ea susține că părinții ar trebui să-și implice copiii în diverse activități de acest gen.
Și dacă ar fi ca Irina să asocieze Swimathon cu un cuvânt, nu se poate rezuma doar la unul, spunând că pentru ea evenimentul reprezintă: “implicare, speranță, mobilizare și educație”.
*** Articol scris de Ioana-Roxana Buga și Miruna-Ioana Grecu în cadrul internship-ului desfășurat de Fundația Comunitară Iași, în perioada martie – iunie 2019.
*** Campanie susținută de Romanian-American Foundation.