„Tot timpul am încercat să încurajăm oamenii să facă sport. Am oferit deseori intrări gratuite pentru o zi, chiar dacă eram conștienți că multe dintre persoanele respective nu vor reveni”, povestește Daniela Petrariu, de la Hill Center, partener Swimathon 2016. „Ca să vină în contact cu sportul. Mișcare poți face și în sufragerie, la tine acasă sau în cartier. Important este să vii în contact cu experiența asta.” E unul dintre oamenii care nu vor, instinctiv, să dea generozității, un renume prost. Știe că suntem sceptici când aflăm despre lucrurile bune pe care le fac cei din jur. „Când am vorbit despre o situație în care am încercat să sprijinim niște copii, oamenii au rămas indiferenți. Sunt, probabil, atât de multe companii care fac gesturi de caritate ca să se promoveze, încât oamenii cred automat că toate companiile fac la fel și totul este PR. Noi nu ne-am dus către potențiali clienți, ca să fi apărut în mod logic ideea asta, că am căutat să ne facem reclamă. Dimpotrivă. Dar ideea tot a apărut. Așa că am hotărât atunci să nu mai spunem și altora, dacă vrem să facem bine cuiva. Să o facem pentru noi, pentru cei pe care vrem să-i ajutăm și atât”, explică Daniela.

De câțiva ani, plătește-înainte („pay-it-forward”) a devenit o filosofie populară, care se răspândește rapid în toată lumea. Atât de populară, încât s-au făcut cercetări, s-a scris un roman și s-a turnat și un film despre asta. Înseamnă să faci bine unui necunoscut, în ideea că actele de empatie și generozitate se vor perpetua, mai departe, în rețeaua socială și vor schimba felul în care ne purtăm unii cu alții. Unii cumpără o cafea sau un prânz, alții dezăpezesc locurile de parcare sau oferă resurse unor oameni pe care nu-i cunosc, fără să aștepte o răsplată. Când Sandi Mann, un sociolog britanic, a început documentarea despre noul val generozitate, a încercat să practice comportamentele care dădeau naștere, în mass media, unei puzderii de articole despre gesturi mici și mari de empatie, care au schimbat cursul unei zile sau cursul unei vieți, pentru milioane de oameni. În prima zi, nimeni n-a vrut să primească însă cafeaua gratuită pe care voia s-o ofere.

 A scuipat în ea?, Ce urmărește?, Ce vrea de la mine? erau întrebări care-i uscau entuziasmul, pe măsură ce petrecea tot mai mult timp în cafenea. La fel i s-a întâmplat și când a vrut să plătească biletul de parcare pentru un necunoscut. Până la urmă, a început să înventeze scenarii logice. Am luat o cafea pentru fiul meu și el nu o vrea. Sau Am un tichet de parcare în plus, care va expira dacă nu-i folosit în următoarele ore. Nici atunci oamenii nu-i primeau darul mereu, dar, cel puțin, încetau s-o mai privească cu ostilitate și suspiciune, de îndată ce n-o mai bănuiau de altruism. La sfârșitul primei zile, s-a ales cu senzația că a făcut ceva greșit, deși tot ce voia era să înveselească ziua cuiva.

La fel i s-a întâmplat și lui Sally Anderson, care face parte din unul dintre primele hub-uri din Marea Britanie, de practicare a generozității. A început să răspândească gesturi de empatie care în loc de uimire și încântare, au trezit în oameni un curcubeu întunecat de reacții, care începea cu suspiciunea și se încheia cu ostilitatea. La capătul curcubeului, Sally își reținea plânsul, în vreme ce soțul ei îi spunea că el, unul, nici n-ar fi avut curajul să încerce așa-ceva - să ofere unor necunoscuți.

Cercetătorii au analizat populații din peste 130 de țări, sărace și dezvoltate, deopotrivă. Au ajuns la aceleași concluzii: oamenii generoși sunt peste tot, indiferent de statutul economic, mai fericiți și mai sănătoși. Sunt mai fericiți și mai sănătoși fiindcă oferă, iar nu viceversa. Și atunci, de ce-i întâmpinăm cu ostilitate și neîncredere? Sandi Mann crede că am ajuns prea cinici ca să mai credem în empatie. În cartea ei, arată că în Marea Britanie, nivelul empatiei a scăzut cu 40% față de anii 70.

„E întotdeauna mai ușor să rămânem indiferenți, decât să ne implicăm”, spune și Daniela, de la Hill Center, care n-a stat prea mult pe gânduri, întrebându-se dacă-i gata să facă tot ce poate ca să sprijine ediția Swimathon de anul acesta. „E firesc să încurajăm mișcarea și sportul, dar aici este, mai ales, vorba despre scopul evenimentului. Fiindcă oamenii donează pentru organizații nonguvernamentale, iar organizațiile dau mai departe, către cei care au nevoie”, explică Daniela circuitul generozității în societate, care are nevoie să fie susținut de toți cei care vor să redea empatiei, normalitatea socială.

În plus, Hill Center a oferit și piscina pentru ședințele tehnice de înot, ca toți cei care fac fundraising pentru proiecte care sporesc nivelul de calitate al vieții urbane, să aibă unde să se antreneze pentru competiția din ziua galei. Atunci se vor întrece în bazinul Ștrandului Municipal, iar cei mai implicați dintre ei vor primi, din nou, recunoașterea Hill Center, prin premiile cu care-i va răsplăti pe câștigători. Piscina și sala lor de fitness nu-s goale niciodată. Când va intra un premiant al comunității, nu va intra un client care ar fi plătit pentru acces. E un efort, dar Daniela crede că altruismul își are rolul și beneficiile lui. Că ești altruist în primul rând pentru tine însuți. Dacă așa crezi că e bine, așa faci, indiferent de ceea ce spun oamenii din jur și în pofida indiferenței lor. Altădată a oferit sala, pentru o zi, copiilor care suferă de sindromul Down. „Ostilitate n-am întâmpinat. Asta chiar m-ar fi supărat”, îți spune Daniela, amintindu-și de felul în care interpretează oamenii implicarea înspre „mai bine” a celor din jur. Totuși, unii dintre cunoscuți îi urează câteodată, o seară karmică. „Asta mi s-a mai spus. De mai multe ori”, își amintește. Altruismul se întoarce într-adevăr, întotdeauna, pe căi indirecte.