satanel

 

Așezat pe un pervaz, Sătănel doarme dus. E negru, miaună și se plimbă uneori peste tastaturi. A căzut cândva de la etajul al doilea. Și-a rupt un dinte și-o lăbuță, dar frica nu i-a intrat în oase. „E ca un copil care are foarte mulți părinți”, îți explică Diana Dumitriu, regional HR manager la HEG, partenerul principal Swimathon 2016. Oamenii care lucrează în companii unde trăiește un îmblănit, sunt mai fericiți, arată statisticile. Le diminuează nivelul de stres, considerabil. Cu precădere în companiile în care lucrează millenniali, cum este HEG. „Când îl găsești pe-o canapea, cum doarme pe spate, fără nici o grijă, te pufnește râsul instantaneu”, te asigură Diana.

În ultimii ani, Millennialii, cei născuți cu precădere după 1985, au devenit sarea și piperul pieței de muncă, fiindcă au provocat, ca nici o generație până la ei, confuzii, revolte și neînțelegeri în birourile prin care au început să lucreze. „Niște mofturoși, care n-au conștiința muncii, care se cred îndreptățiți să fie mângâiați pe creștet când fac ceea ce sunt plătiți să facă”, le-au reproșat directorii din generația X și cei mai în vârstă. Răzgâiați sau nu, Millennialii formează acum principala foță de muncă și companiile din toată lumea au fost nevoite să se adapteze la ceva ce semăna a revoluție culturală.

Consumatori veroce, Millennialii nu au, totuși, noțiunea pragmatică a banilor. Au întrerupt vechiul circuit în care salariul consistent putea compensa un mediu de lucru stresant și suprasolicitant. Cea mai educată generație din istorie, de până acum, Millennialii au fost primii copii care au crescut alfabetizându-se cu internetul și de aceea, formează deopotrivă, cea mai diversă, dar și cea mai omogenă generație. Un Millennial din Statele Unite ale Americii are cu mult mai multe în comun cu unul din România, decât ar putea împărtăși părinții lor, unii cu alții.  

 

Sunt însă plini de contradicții:

1. Prețuiesc implicarea civică, dar sunt profund individualiști.

Se simt bine lucrând în echipă și valorizează comunitatea, dar țin morțiș să-și păstreze independența și autonomia. Au fost, de altfel, primii copii pe care părinții i-au lăsat să aleagă facultatea pe care și-o doresc și i-au întrebat unde vor să meargă în vacanță. Sunt obișnuiți să participe la luarea deciziilor. „La noi”, povestește Diana, „Swimathon a ajuns  «ceva-ce-trebuie-să-se-întâmple-vara»”. Nu încearcă să le forțeze mâna prin nimic. Dimpotrivă, îi place să-i vadă cum evoluează organic, în ritmul lor, ca să adune resurse pentru proiectele comunitare cu care au rezonat. 

În anii trecuți, au vândut fructe și fresh-uri, au făcut chetă și au asigurat două burse anuale pentru două fetițe talentate din Iași. Aveau nevoie de sprijin material și de un vot de încredere, care să le arate că există. Majoritatea copiilor talentați, care vin din familii sărace, sunt convinși că viața lor nu contează pentru o societate despre care au auzit că nu dă doi bani pe valoare. Prin Fondul de Burse administrat de Fundația Comunitară Iași, astfel de tineri își recapătă încrederea în comunitate și, prin sprijin material și consiliere personală, ajung să înflorească mai lesne și cu mai puține frici ori complexe.

„Aici, oamenii sunt obișnuiți să fie restricționați în nici un fel. Sunt liberi să-și aleagă banca cu care vor să colaboreze pentru livrarea salariului și, în general, eu doar îi bombardez cu informații, iar ei fac ce vor,” spune Diana, care le trimite pe intranet tot soiul de anunțuri, de la evenimentele care electrizează orașul, la scrisorile trimise de cele două bursiere, ca să nu piardă șirul întâmplărilor fericite pe care le-au prilejuit.

 

sediu heg

 

2. Așa cum au fost botezați, „Generația Eu-eu-eu", millennialii și-au făcut o obișnuință din a împărtăși benevol din talentele și cunoștințele lor.

Resping liderii și autoritatea, dar apreciază mentorii, catalizatorii și oamenii care îi inspiră prin stilul de viață. Au nevoie să-i simtă aproape și nimic nu-i demoralizează mai tare decât să li se taie ocaziile de comunicare. Pe Diana o poți asculta vorbind multă vreme despre evenimentele interne în care stau cu toții la taclale. Urmăresc în calendarul păgân și internațional, toate sărbătorile care pot deveni prilejuri de reconectare. Cu astfel de ocazii, apare un „candy-bar", cu bunătăți colorate special pentru Dragobete ori pentru altă asemenea rememorare.

O dată pe lună, într-o joi, se adună cu toții în bucătărie, beau un suc și mănâncă pizza, un meniu chinezesc, sau altceva. Manageri, programatori, specialiști în relații umane, stau la taifas despre ce s-a mai întâmplat în viața lor. „Managerii vorbesc despre ce s-a mai petrecut în companie, despre unde suntem și unde vrem să ajungem și discutăm despre asta. Aduc și eu up-date-uri despre ce s-a petrecut între timp și ne simțim bine...", își amintește Diana. „Nu e nimic protocolar sau sobru. Pur și simplu, luăm masa împreună. Despre asta e vorba. Să stăm împreună fără etichete. Nu vine nimeni pentru pizza gratuită, ci pentru conexiune."

Într-adevăr, se spune despre Millenniali c-ar fi dependenți de feed-back și socializare. Prietenoși, caută la locul de muncă „o gașcă” constructivă, cu care să se simtă bine lucrând, și mai puțin o garnizoană ordonată ierarhic și lapidară, unde ordinele se execută și nu se discută.

 

martisoare heg

 

3. Sunt maximizatori de sens și văd în muncă un pretext de dezvoltare personală.

Diana a văzut și ea asta, în toate industriile, și nu doar printre Millenniali. A înțeles din propria experiență că pasiunea și semnificația personală atârnă cel mai greu în balanță când vine vorba despre stabilitatea locului de muncă. În trecut, a crescut companii coagulate de numai 50 de oameni, pe care le-a dus până la 550 de angajați. A fost acolo unde au început marile afaceri, angajând în numai câteva luni 300 de persoane.  Acum, la HEG, vede și mai limpede că pasiunea e liantul puternic între viața profesională și cea personală, cimentul care asigură stabilitatea. „De ce rămân programatorii în companiile în care rămân? De ce e dificil pe piața IT să găsești oameni?” Diana se grăbește s-adauge că nu vorbește despre „vânătorii de salarii. Pe ei îi găsești ușor. Sunt întotdeauna disponibili, pentru o ofertă mai bună. Dar cel greu de atras sunt programatorii atașați de proiectele la care lucrează. Le plac proiecte. Despre asta e vorba. Pentru ele rămân în companii. Ei vor să vadă rezultatul muncii lor. Vor să vadă site-ul  sau aplicația pe care le-au creat, că funcționează și oamenii le utilizează mulțumiți. Contează foarte mult să se exprime prin activitatea lor.”

Millennialii nu fac prea bine diferența dintre viața profesională și cea personală, tocmai fiindcă vor să se exprime prin activitățile de la locul de muncă. Când au început să-și aducă la birou fotografii cu prietenii, jucării și papuci de casă, au provocat apoplexii directorilor de modă veche. În sediul HEG, din Copou, vezi, de altfel, exact amestecul acesta de casă-birou, un hibrid în care simți cum se împletește spațiul de joacă, cu locul de muncă și căldura de-acasă. E colorat și comfortabil, «cosy», cum spune Diana.

„Când ne-am mutat aici, am vrut să facem locul acesta cât mai prietenos. Ne petrecem aici mai mult timp decât reușim să stăm cu familia sau cu prietenii și ne-am dorit să fie cât mai cald. Colorat, vesel, dar suficient de clar încât să ne putem concentra.” În bucătărie, pardoseala colorată pare din lemn. În fiecare zi, au parte de cereale cu lapte și iaurt, ca orice adolescent care se respectă.  Ca toți copiii, primesc fructe, că-s sănătoase.  „În primul rând, am vrut să aducem obiecte decorative pe care le-am avea și acasă, cum sunt ramele de fotografii. Erau goale, toate, inițial.” Într-o ramă, îl vezi pe Sătănel, cu privirea alintată și relaxată. În alta, vezi dulciuri de la ziua de Dragobete. Vezi poze cu prietenii, colegii sau copiii. „Măcar în fotografii să-i vedem”, zâmbește Diana. Și fotografii de la petreceri, când s-au distrat împreună.

candy bar

4. Petrecerile nu sunt nici simple-convenții, nici  prilejuri de-a omorî timpul. Fiindcă Millennialii formează „noua boemie” un grup adulat de sociologii creativității și răstignit în avanposturile sobrietății.

Obișnuiți de mici să aibă hobby-uri, au făcut din joacă și creativitate amprente puternice. Nu pricep de ce locul de muncă n-ar putea deveni, deopotrivă, locul de joacă, în care-și exersează talentele.  Adoră prilejurile de hedonism constructiv și dacă pot face o treabă serioasă în joacă, sunt gata să se arunce. În sediul HEG poți găsi, de altfel, peștișorul primit ca amintire de anul trecut, de la Swimathon. O vreme, s-a ridicat la rangul de mascotă. Echipele de înotători pentru mai-binele-tuturor s-au distrat în fiecare an alegându-și identitatea de colaboratori pentru un Iași mai vioi și mai participativ. „Za hreat sinkers”, au hotărât să-și spună, fiindcă la prima ediție Swimathon s-au scufundat cu măiestrie în bazinul olimpic și-au supraviețuit. Le place să se joace. Au aflat că se înoată mai bine dacă au anumite echipamente și le-au sclipit ochii. „Diana, nu ne cumperi ochelari și costume de înot? Sunt unele, șmechere, care păstrează temperatura corpului!” Și Diana a mers la cumpărături, să nu le strice entuziasmul.  „Copiii ei”, cum par a fi, vor să traiască într-o companie „umană”, sensibilă la nevoile lor și ale comunității.

 

5. Nu-i de mirare, fiindcă fac parte din prima generație care a început să-și formeze comportamentele de consum în funcție de cât de mult apreciază filosofia și comportamentul producătorilor. De altfel, Millennialii sunt primii care reacționează la ceea ce simt a fi „injusție socială” în strategiile companiilor și se apropie de cauzele umanitare cu mult mai repede decât obișnuiau s-o facă părinții și frații lor mai mari. Iar asta se vede cu ochiul liber când privești spre biotopul Swimathon, unde joaca și umanitatea construiesc realități durabile.