Lucian-Liciu

 

 

„Unii înoată așa", le spune Lucian Liciu primilor înotători care au venit la antrenamente. În apa bazinului, își întinde mâinile și le rotește neregulat. Înaintează lent. Lucian e instructorul de înot pentru campionii Swimathon. În ziua evenimentului, va fi salvamar. Au trecut mai bine de 10 ani de când Lucian a obținut carnetul de instructor. Timp de o lună, înotătorii pentru un oraș mai bun și mai activ, vor avea parte de două ședințe tehnice pe săptămână. În răstimpul acesta, se vor împrieteni cu bazinul olimpic. „E bine? Nu știu. Alții, însă, înoată așa." Lucian își întinde din nou mâinile. Își coboară fața în apă. Își înclină corpul. Când mâna stângă o atinge pe cea dreaptă, numai atunci dreapta coboară și împinge apa, pe sub corp. Înaintează rapid. „Despre ritm e vorba. Când stăm cu capul în apă, corpul se află în poziție orizontală. Atunci avem o poziție hidrodinamică și înaintăm mai ușor. Scoatem capul doar ca să respirăm. Unu- doi! Când mâna stângă o împinge pe cea dreaptă, inspirăm, când cea dreaptă o împinge pe cea stângă, expirăm în apă", le explică.


Au nevoie de ochelari, ca să poată ține ochii deschiși sub apă. „Altfel, amețești. Încearcă să te rotești cu ochii închiși și-ai să vezi cum te simți. Când ții ochii deschiși, vezi ce este în jurul tău. Ai mai multă siguranță. Și psihologic, îți este mai bine." Apa e rece. Știe că va fi nevoie de multe antrenamente pentru ca înotătorii Swimathon să se obișnuiască cu temperatura, cu densitatea apei, să se familiarizeze cu bazinul. „E ca atunci când te muți într-o casă nouă. Până când nu afli ce este în fiecare sertar, nu te simți în largul tău. N-ai același confort pe care l-ai simțit în vechea ta casă, unde știai foarte bine ce se află în fiecare colțișor." Îi este teamă că oamenii vor trece prea lesne peste barierele psihologice. „Ce-i așa de greu să ții un discurs în fața rudelor? Ce-i așa de greu să vorbești în fața unei camere de filmat? Nu-i greu, dar când o facem, ne înghițim cuvintele, apare un trac și nodul în gât. Sunt o mulțime de lucruri ușoare pe care le facem cu greu, dacă nu ne acomodăm dinainte. Așa e și aici. Avem impresia că e ușor, dar până nu ne familiarizăm cu presiunea apei, cu temperatura, cu bazinul, nu e deloc simplu", explică Lucian.

 

Inductori de eroare

Majoritatea înotătorilor au experiența mării. Să înoți de plăcere e cu totul diferit. E un alt tipar psihologic. Lui Lucian îi e teamă că fără ședințele tehnice de acomodare, înotătorii nu vor ști care-s mișcările potrivite pentru fiecare dintre ei și nu-și vor cunoaște limitele în ziua evenimentului. La două scenarii se gândește și se-ngrijorează. Cel mai adesea, avem o viață sedentară. Înotăm la piscină. Acolo, apa e mai caldă, iar distanțele, mai mici. Bazinul olimpic frustrează. Ne-am fi așteptat să fie prietenos. Dar nu seamănă cu piscina, nici cu apa sărată de mare. E necunoscut. Și dificil de parcurs. Iar necunoscutul provoacă panică. „Cei care nu se acomodează de dinainte, au o surpriză foarte mare în ziua evenimentului. Ajung la jumătatea bazinului și li se face rău. N-au rezistență și nu știu cum să interacționeze cu el", explică Lucian. Așa începe al doilea scenariu. Pe lângă tine, trec în viteză alți înotători. Nu poți să rămâi în plută. Te forțezi să mergi mai departe. „Dă-mi mâna", a strigat anul trecut un înotător când a ajuns la capătul bazinului. Îi era rău. „Hai că poți!", îi striga galeria. Lucian i-a întins mâna. „De ce nu l-ați tras afară din apă?", i-a întrebat. „Păi putea, cu siguranță."

Lucian rămâne pe gânduri. „Aici, e ca-n viață. Trebuie să-ți cunoști limitele. Există tentația de-a face pe eroul și atunci, e mai rău. În ziua evenimentului, ești într-o competiție. Nu vrei să te faci de râs. Și poți ajunge să-ți faci foarte mult rău, fiindcă nu poți recunoaște c-ai greșit. Că atâta poți, că asta e tot ce poți face, chiar dacă ți-ai dori să faci mai mult. Așa apar accidentele, fiindcă nu suntem în stare să ne cunoaștem limitele."

 

Îmblânzirea apelor

La antrenamente, Lucian îi spune fiecăruia cum să-și parcurgă provocările. Pentru fiecare sunt diferite, în funcție de cum îi bate inima, de greutate, de respirație, de stilul e viață ori de vârstă. Îi cunoaște pe fiecare și în ziua evenimentului, când va scruta bazinul ca salvamar, va ști la ce să se aștepte. Va strânge mâna fiecăruia. Pentru cei care n-au venit la antrenamente, va fi singurul contract de siguranță. Atunci îi va simți, din atitudine și după înfățișare, dacă sunt genul de persoane care vor intra în panică sau, dimpotrivă, se vor minți că rezistă mai mult decât pot și asta îi va pune în pericol. „Nu-i corect să pui etichete, dar în momente din astea, e nevoie. Cum suntem în viață, așa suntem în toate experiențele prin care trecem. Dacă cineva are o atitudine arogantă, în general, așa se va comporta și-n bazin, de exemplu. Am nevoie de indiciile astea, ca să estimez unde, pe parcursul lungimii de bazin parcurse, va întâmpina probleme. O persoană de genul ăsta n-o să recunoască la timp că nu mai poate și este posibil să i se facă foarte rău, fiindcă se va forța. În funcție de cum arată, de condiția fizică, pot estima cam unde, pe parcursul lungimii de bazin, o să înceapă să aibă probleme, ca să fiu acolo, când o să aibă nevoie."

Lucian le vorbește înotătorilor despre alimente cu potasiu. Pentru cârcei. Cel mai adesea, cârceii te imobilizează în apă și te sperie. Numai că pentru fiecare în parte, bazinul olimpic înseamnă o altă provocare, în funcție de viața, de sănătatea și de condiția fizică. Cele opt ședințe tehnice de antrenament sunt un ritual de îmblânzire a fricilor prin descoperirea soluțiilor. Soluții universale nu există, însă. Pentru fiecare, rezolvarea e alta și nu seamănă cu cele exersate la mare ori în piscină.