Fundatia Serviciilor Sociale Bethany

Susține și tu!

54.35%
Obiectiv:
10000LEI
Suma
5435LEI

Sustine:

Înscrie-te ca susținător

Organizatie:

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany

Nevoia careia ii raspunde proiectul:

Copiii din mediul rural nu au aceleasi sanse ca cei din mediul urban atunci cand vine vorba de educatie. Pe langa situatia materiala precara a familiei, cu care se confrunta cei mai multi dintre copii, ei au un mare dezavantaj in ceea ce priveste accesul la resurse informationale, la evenimente educationale care ar putea sa le ofere o perspectiva mai clara asupra mediului profesional si a oportunitatilor de cariera care exista in mediul urban.

Scopul si obiectivele proiectului:

Programul START are doua obiective principale: primul se refera la acordarea de burse lunare in valoare de 150 lei pentru 20 de copii, din care aprox. 40% din cuantumul bursei va fi dedicat achizitionarii materialelor didactice, respectiv aprox. 60% din cuantumul bursei pentru haine, incaltaminte si produse alimentare; bursele vor fi oferite doar pe timpul anului scolar, respectiv 9 luni.

Al doilea obiectiv isi propune dezvoltarea deprinderilor sociale si vocationale ale copiilor selectati in cadrul programului prin identificarea unor mentori (oameni din mediul de afaceri local, academic, artistic) care sa ii ajute pe copii sa se familiarizeze cu oportunitatile pe care le ofera Iasul, atat din punct de vedere educational si profesional, cat si sub aspect cultural artistic si de divertisment.

Beneficiari:

Beneficiarii programului sunt 18 elevi de clasele a VII-a si a VIII-a si doi liceeni din editia 2014, din comunitatile Liteni si Vladeni.

Durata proiectului:

9 luni.

Calendarul activitatilor:

In lunile 1-9 se acorda bursele lunare catre beneficiarii programului.
Se vor efectua cinci vizite in Iasi in lunile mai, iulie, august, octombrie si decembrie.
Se vor organiza 9 ateliere de lucru cu copiii (program orientare scolara si profesionala).
Vor fi deplasari ale echipei de proiect in comunitatile selectate in lunile aprilie, mai, iunie, septembrie si noiembrie.

Rezultate:

Acordarea a 9 burse lunare in valoare de 150 lei pentru 20 de elevi.
5 vizite ale elevilor la Iasi.
9 ateliere de lucru.
5 deplasari ale echipei de proiect in comuna Liteni si Vladeni.

Impactul estimat al proiectului:

Programul reprezinta mai mult decat un sprijin financiar si material acordat acestor elevi. Valoarea adaugata a proiectului consta in crearea de valori si atitudini orientate spre autodezvoltare, flexibilitate, raspundere fata de evolutia scolara si profesionala proprie, activarea resurselor personale in rezolvarea problemelor. Prin activitatile lunare elevii vor fi implicati alaturi de persoanele-resursa si partenerii programului. Vizitele la Iasi, informarea privind oportunitatile oferite de oras intr-un cadru controlat, sesiunile de orientarea scolara si profesionala vor conta foarte mult in planificarea traseului profesional si a dezvoltarii personale, ca viitor adult.

Buget:

10.000 lei vor fi oferiti ca burse pentru copiii din cadrul programului

Echipa de proiect:

Capanistei Gabriela, coordonator de proiect. Mentine legatura cu persoanele din scolile inscrise in program, planifica activitatile precum vizitele elevilor in Iasi sau atelierele de lucru cu acestia, planifica deplasarile echipei de proiect in comuna Liteni si Vladeni. Andrei Harry, administrativ. Achizitioneaza materialele necesare pentru atelierele de lucru cu copii, participa la deplasarile efectuate in comunele inscrise in program.

Date de contact:

Capanistei Gabriela, coordonator de proiect, telefon 0744 818315, e-mail gabriela.capanistei@bethany.ro.

Web:

http://bethany.ro/ si https://bethanyiasi.wordpress.com/