Lucrurile se mişcă.
Dacă faci valuri

 

Pe 2 iulie, la Ștrandul Municipal Iași

De 5 ani, proiectele tale trec la următorul nivel, prin cel mai mare eveniment de fundraising prin înot, din România. Liber-vânători și liber-culegători de resurse fac casă bună cu visătorii. Când se declanșează valul Swimathon, se deschide Iașul. A avea înseamnă a dărui, iar ieșenii dăruiesc ca să aibă experiența pe care le-o promite proiectul tău.

Faci mai mult decât să strângi fonduri pentru ideea ta. Îți transformi cunoștințele în prieteni și necunoscuții, în susținători. Ieși în largul Iașului și cucerește-l cu proiectul tău!

Fii Cuceritor, Liber-Vânător sau Liber-Culegător de resurse și fă să se întâmple în Iași exact ceea ce îți dorești! Vara asta, nimic nu-i mai cuceritor decât să participi la Swimathon.

Numār culoare 60 Culoare rāmase libere 2
00
zile
00
ore
00
minute
00
secunde
  

ÎNSCRIE UN PROIECT

Fii Cuceritorul Iașului!

 

ÎNOATĂ

Fii Liber-Vânător de resurse și înoată pentru victoriile din vara asta!

 

SUSȚINE

Fii Rezervor de Resurse și oferă-ți realitatea de care vrei să ai parte în Iași!

Ford

 

Dacă privești  înapoi în istorie, vezi că e nesănătos social să faci din empatie, echitate și altruism, comportamente private. Mișcările și schimbările sociale nu s-au coagulat acolo unde dreapta n-a știut ce face stânga, ci în transparența asumării colective a principiilor pe care oamenii n-au mai vrut să le păstreze tacite. De-abia când au întrerupt spirala tăcerii, lucrurile au început să prindă alte forme. Să eviți ipocrizia socială poate avea costuri ridicate când vine vorba despre schimbările sociale. Să faci binele în secret și fără laudă poate diminua numărul celor care fac bine numai de ochii lumii. În același timp, lasă la vedere doar faptele rele. De aceea, binele făcut în secret nu se propagă și erodează încrederea și solidaritatea.

 


 

„Nu există securizare în domeniul ăsta. E ca la Olimpiadă. Când devii prima dată  «Numărul  1» e o întâmplare. Abia când rămâi «Numărul  1» arăți că meriți să fii acolo”, explică Elena Manolache, de la Ford Iași - ATI Motors Holding, partener Swimathon 2016. De cinci ani de zile, Ford e cel mai des cumpărat autoturism în Iași. Pentru mașină. Pentru fan-club. Pentru evenimentele prin care Ford Iași - ATI Motors Holding a ridicat pulsul orașului, spune echipa.

ATI Motors Holding a fost de la bun început partenerul evenimentelor comunitare prin care ieșenii exersează colaborarea și implicarea directă, pentru ridicarea calității vieții orașului. „A fost o suprapunere de valori. De aceea, Ford susține necondiționat evenimente precum Swimathon”, continuă Elena. Și anul trecut, au fost alături de Swimathon, cum au fost și alături de Cros pentru Școli, un eveniment prin care școlile Iașului s-au transformat în laboratoare de democrație. Fiecare ieșean a găsit prilejul atunci să participe, fie cu idei, fie cu resurse, talent sau timp, la o educație mai bună pentru elevi.

Ieșenii care cred în participare au început să se recunoască unii pe alții, la astfel de evenimente, de implicare comunitară. Au început să-i recunoască și pe oamenii care încheagă echipa Ford. Nu ca pe reprezentanți ai unei companii, ci ca pe niște persoane care gândesc la fel ca și ei. „Am primit uneori feed-back-uri. Ni s-a mai spus:«V-am văzut acolo»...  Când ești «Numărul  1» ca marcă de import în Iași de cinci ani de zile, e clar că ieșenii te preferă pe tine. Și atunci trebuie să dai înapoi comunității care te sprijină. Despre asta este vorba. Despre a da înapoi”, spune Elena și adaugă repede: „trebuie să fii un exemplu”.

Ford 2

 

Cum distingi responsabilitatea de auto-glorificare


Într-o societate în care responsabilitatea socială corporativă este încă lesne înlocuită de PR, „a fi un exemplu” e un lucru diferit de „a da părea că ești un exemplu”. Ca să distingi responsabilitatea autentică de „responsabilitatea de ocazie”, privești în două direcții.

1. Mai întâi te întrebi dacă implicarea unei companii în bunăstarea comunității distrage sau nu atenția de la calitatea produselor și serviciilor pe care le oferă.

„Pentru Ford, important este să nu dezamăgim. Am ridicat ștacheta foarte sus și provocarea este să ne menținem la nivelul pe care l-am atins. Iar când te afli la un asemenea nivel, trebuie să întorci către comunitatea care te-a acceptat și te susține. Ăsta e raționamentul”, explică Elena ce înseamnă echitate. Într-o gândire mai îngustă, cineva s-ar putea întreba ce are de câștigat o companie care este deja lider pe segmentul său, dintr-o investiție în capitalul uman al orașului în care funcționează. Doar că întrebarea aceasta rămâne nerostită când echitatea e înțeleasă ca pe un lucru firescși productiv. Dacă funcționezi într-un mediu mai sănătos, devii tu însuți mai sănătos. Altfel, sănătatea ta va fi pusă la încercare, pe termen mediu și lung, iar creșterea va deveni tot mai anevoioasă.

 

2. După testul echilibrului între calitatea produselor și calitatea comportamentului social al unei companii, responsabilitatea corporativă se validează prin constanță și transparență.

În România, unde procurorii așază adesea pe lista neagră oamenii din spatele companiilor profitabile, să arăți că ai resurse și să poți sta la lumină, e semn de corectitudine. Dacă te expui ca o companie de top, riști să atragi și atenția celor pe care nu ți-i dorești, dacă în istoria ta au apărut fapte de corupție ori alte incorectitudini. Transparența înseamnă să te expui când ai, fără să-ți fie teamă că ai.

„E important să dăm exemple de bune-practici”, crede Elena. „Toată lumea care face ceva bine și nu vorbește despre asta, nu dă posibilitatea altora de a-i urma exemplul.” Oprește, adică, circuitul comportamentelor constructive în comunitate, fiindcă ascunde precedentele care transformă un comportament individual, în reflex condiționat social.

Dacă par puțini cei care practică comportamentele echitabile, aceste comportamente nu vor fi îmbrățișate de o majoritate. Iar oamenii  își vor păstra convingerea că trăiesc într-o lume lipsită de empatie, de corectitudine și de altruism. Iar această convingere, va eroda la rândul ei, solidaritatea, empatia și corectitudinea. Un lanț vicios se creează când binele făcut rămâne scump la vedere.

satanel

 

Așezat pe un pervaz, Sătănel doarme dus. E negru, miaună și se plimbă uneori peste tastaturi. A căzut cândva de la etajul al doilea. Și-a rupt un dinte și-o lăbuță, dar frica nu i-a intrat în oase. „E ca un copil care are foarte mulți părinți”, îți explică Diana Dumitriu, regional HR manager la HEG, partenerul principal Swimathon 2016. Oamenii care lucrează în companii unde trăiește un îmblănit, sunt mai fericiți, arată statisticile. Le diminuează nivelul de stres, considerabil. Cu precădere în companiile în care lucrează millenniali, cum este HEG. „Când îl găsești pe-o canapea, cum doarme pe spate, fără nici o grijă, te pufnește râsul instantaneu”, te asigură Diana.

În ultimii ani, Millennialii, cei născuți cu precădere după 1985, au devenit sarea și piperul pieței de muncă, fiindcă au provocat, ca nici o generație până la ei, confuzii, revolte și neînțelegeri în birourile prin care au început să lucreze. „Niște mofturoși, care n-au conștiința muncii, care se cred îndreptățiți să fie mângâiați pe creștet când fac ceea ce sunt plătiți să facă”, le-au reproșat directorii din generația X și cei mai în vârstă. Răzgâiați sau nu, Millennialii formează acum principala foță de muncă și companiile din toată lumea au fost nevoite să se adapteze la ceva ce semăna a revoluție culturală.

Consumatori veroce, Millennialii nu au, totuși, noțiunea pragmatică a banilor. Au întrerupt vechiul circuit în care salariul consistent putea compensa un mediu de lucru stresant și suprasolicitant. Cea mai educată generație din istorie, de până acum, Millennialii au fost primii copii care au crescut alfabetizându-se cu internetul și de aceea, formează deopotrivă, cea mai diversă, dar și cea mai omogenă generație. Un Millennial din Statele Unite ale Americii are cu mult mai multe în comun cu unul din România, decât ar putea împărtăși părinții lor, unii cu alții.  

 

Sunt însă plini de contradicții:

1. Prețuiesc implicarea civică, dar sunt profund individualiști.

Se simt bine lucrând în echipă și valorizează comunitatea, dar țin morțiș să-și păstreze independența și autonomia. Au fost, de altfel, primii copii pe care părinții i-au lăsat să aleagă facultatea pe care și-o doresc și i-au întrebat unde vor să meargă în vacanță. Sunt obișnuiți să participe la luarea deciziilor. „La noi”, povestește Diana, „Swimathon a ajuns  «ceva-ce-trebuie-să-se-întâmple-vara»”. Nu încearcă să le forțeze mâna prin nimic. Dimpotrivă, îi place să-i vadă cum evoluează organic, în ritmul lor, ca să adune resurse pentru proiectele comunitare cu care au rezonat. 

În anii trecuți, au vândut fructe și fresh-uri, au făcut chetă și au asigurat două burse anuale pentru două fetițe talentate din Iași. Aveau nevoie de sprijin material și de un vot de încredere, care să le arate că există. Majoritatea copiilor talentați, care vin din familii sărace, sunt convinși că viața lor nu contează pentru o societate despre care au auzit că nu dă doi bani pe valoare. Prin Fondul de Burse administrat de Fundația Comunitară Iași, astfel de tineri își recapătă încrederea în comunitate și, prin sprijin material și consiliere personală, ajung să înflorească mai lesne și cu mai puține frici ori complexe.

„Aici, oamenii sunt obișnuiți să fie restricționați în nici un fel. Sunt liberi să-și aleagă banca cu care vor să colaboreze pentru livrarea salariului și, în general, eu doar îi bombardez cu informații, iar ei fac ce vor,” spune Diana, care le trimite pe intranet tot soiul de anunțuri, de la evenimentele care electrizează orașul, la scrisorile trimise de cele două bursiere, ca să nu piardă șirul întâmplărilor fericite pe care le-au prilejuit.

 

sediu heg

 

2. Așa cum au fost botezați, „Generația Eu-eu-eu", millennialii și-au făcut o obișnuință din a împărtăși benevol din talentele și cunoștințele lor.

Resping liderii și autoritatea, dar apreciază mentorii, catalizatorii și oamenii care îi inspiră prin stilul de viață. Au nevoie să-i simtă aproape și nimic nu-i demoralizează mai tare decât să li se taie ocaziile de comunicare. Pe Diana o poți asculta vorbind multă vreme despre evenimentele interne în care stau cu toții la taclale. Urmăresc în calendarul păgân și internațional, toate sărbătorile care pot deveni prilejuri de reconectare. Cu astfel de ocazii, apare un „candy-bar", cu bunătăți colorate special pentru Dragobete ori pentru altă asemenea rememorare.

O dată pe lună, într-o joi, se adună cu toții în bucătărie, beau un suc și mănâncă pizza, un meniu chinezesc, sau altceva. Manageri, programatori, specialiști în relații umane, stau la taifas despre ce s-a mai întâmplat în viața lor. „Managerii vorbesc despre ce s-a mai petrecut în companie, despre unde suntem și unde vrem să ajungem și discutăm despre asta. Aduc și eu up-date-uri despre ce s-a petrecut între timp și ne simțim bine...", își amintește Diana. „Nu e nimic protocolar sau sobru. Pur și simplu, luăm masa împreună. Despre asta e vorba. Să stăm împreună fără etichete. Nu vine nimeni pentru pizza gratuită, ci pentru conexiune."

Într-adevăr, se spune despre Millenniali c-ar fi dependenți de feed-back și socializare. Prietenoși, caută la locul de muncă „o gașcă” constructivă, cu care să se simtă bine lucrând, și mai puțin o garnizoană ordonată ierarhic și lapidară, unde ordinele se execută și nu se discută.

 

martisoare heg

 

3. Sunt maximizatori de sens și văd în muncă un pretext de dezvoltare personală.

Diana a văzut și ea asta, în toate industriile, și nu doar printre Millenniali. A înțeles din propria experiență că pasiunea și semnificația personală atârnă cel mai greu în balanță când vine vorba despre stabilitatea locului de muncă. În trecut, a crescut companii coagulate de numai 50 de oameni, pe care le-a dus până la 550 de angajați. A fost acolo unde au început marile afaceri, angajând în numai câteva luni 300 de persoane.  Acum, la HEG, vede și mai limpede că pasiunea e liantul puternic între viața profesională și cea personală, cimentul care asigură stabilitatea. „De ce rămân programatorii în companiile în care rămân? De ce e dificil pe piața IT să găsești oameni?” Diana se grăbește s-adauge că nu vorbește despre „vânătorii de salarii. Pe ei îi găsești ușor. Sunt întotdeauna disponibili, pentru o ofertă mai bună. Dar cel greu de atras sunt programatorii atașați de proiectele la care lucrează. Le plac proiecte. Despre asta e vorba. Pentru ele rămân în companii. Ei vor să vadă rezultatul muncii lor. Vor să vadă site-ul  sau aplicația pe care le-au creat, că funcționează și oamenii le utilizează mulțumiți. Contează foarte mult să se exprime prin activitatea lor.”

Millennialii nu fac prea bine diferența dintre viața profesională și cea personală, tocmai fiindcă vor să se exprime prin activitățile de la locul de muncă. Când au început să-și aducă la birou fotografii cu prietenii, jucării și papuci de casă, au provocat apoplexii directorilor de modă veche. În sediul HEG, din Copou, vezi, de altfel, exact amestecul acesta de casă-birou, un hibrid în care simți cum se împletește spațiul de joacă, cu locul de muncă și căldura de-acasă. E colorat și comfortabil, «cosy», cum spune Diana.

„Când ne-am mutat aici, am vrut să facem locul acesta cât mai prietenos. Ne petrecem aici mai mult timp decât reușim să stăm cu familia sau cu prietenii și ne-am dorit să fie cât mai cald. Colorat, vesel, dar suficient de clar încât să ne putem concentra.” În bucătărie, pardoseala colorată pare din lemn. În fiecare zi, au parte de cereale cu lapte și iaurt, ca orice adolescent care se respectă.  Ca toți copiii, primesc fructe, că-s sănătoase.  „În primul rând, am vrut să aducem obiecte decorative pe care le-am avea și acasă, cum sunt ramele de fotografii. Erau goale, toate, inițial.” Într-o ramă, îl vezi pe Sătănel, cu privirea alintată și relaxată. În alta, vezi dulciuri de la ziua de Dragobete. Vezi poze cu prietenii, colegii sau copiii. „Măcar în fotografii să-i vedem”, zâmbește Diana. Și fotografii de la petreceri, când s-au distrat împreună.

candy bar

4. Petrecerile nu sunt nici simple-convenții, nici  prilejuri de-a omorî timpul. Fiindcă Millennialii formează „noua boemie” un grup adulat de sociologii creativității și răstignit în avanposturile sobrietății.

Obișnuiți de mici să aibă hobby-uri, au făcut din joacă și creativitate amprente puternice. Nu pricep de ce locul de muncă n-ar putea deveni, deopotrivă, locul de joacă, în care-și exersează talentele.  Adoră prilejurile de hedonism constructiv și dacă pot face o treabă serioasă în joacă, sunt gata să se arunce. În sediul HEG poți găsi, de altfel, peștișorul primit ca amintire de anul trecut, de la Swimathon. O vreme, s-a ridicat la rangul de mascotă. Echipele de înotători pentru mai-binele-tuturor s-au distrat în fiecare an alegându-și identitatea de colaboratori pentru un Iași mai vioi și mai participativ. „Za hreat sinkers”, au hotărât să-și spună, fiindcă la prima ediție Swimathon s-au scufundat cu măiestrie în bazinul olimpic și-au supraviețuit. Le place să se joace. Au aflat că se înoată mai bine dacă au anumite echipamente și le-au sclipit ochii. „Diana, nu ne cumperi ochelari și costume de înot? Sunt unele, șmechere, care păstrează temperatura corpului!” Și Diana a mers la cumpărături, să nu le strice entuziasmul.  „Copiii ei”, cum par a fi, vor să traiască într-o companie „umană”, sensibilă la nevoile lor și ale comunității.

 

5. Nu-i de mirare, fiindcă fac parte din prima generație care a început să-și formeze comportamentele de consum în funcție de cât de mult apreciază filosofia și comportamentul producătorilor. De altfel, Millennialii sunt primii care reacționează la ceea ce simt a fi „injusție socială” în strategiile companiilor și se apropie de cauzele umanitare cu mult mai repede decât obișnuiau s-o facă părinții și frații lor mai mari. Iar asta se vede cu ochiul liber când privești spre biotopul Swimathon, unde joaca și umanitatea construiesc realități durabile.

Lucian-Liciu

 

 

„Unii înoată așa", le spune Lucian Liciu primilor înotători care au venit la antrenamente. În apa bazinului, își întinde mâinile și le rotește neregulat. Înaintează lent. Lucian e instructorul de înot pentru campionii Swimathon. În ziua evenimentului, va fi salvamar. Au trecut mai bine de 10 ani de când Lucian a obținut carnetul de instructor. Timp de o lună, înotătorii pentru un oraș mai bun și mai activ, vor avea parte de două ședințe tehnice pe săptămână. În răstimpul acesta, se vor împrieteni cu bazinul olimpic. „E bine? Nu știu. Alții, însă, înoată așa." Lucian își întinde din nou mâinile. Își coboară fața în apă. Își înclină corpul. Când mâna stângă o atinge pe cea dreaptă, numai atunci dreapta coboară și împinge apa, pe sub corp. Înaintează rapid. „Despre ritm e vorba. Când stăm cu capul în apă, corpul se află în poziție orizontală. Atunci avem o poziție hidrodinamică și înaintăm mai ușor. Scoatem capul doar ca să respirăm. Unu- doi! Când mâna stângă o împinge pe cea dreaptă, inspirăm, când cea dreaptă o împinge pe cea stângă, expirăm în apă", le explică.


Au nevoie de ochelari, ca să poată ține ochii deschiși sub apă. „Altfel, amețești. Încearcă să te rotești cu ochii închiși și-ai să vezi cum te simți. Când ții ochii deschiși, vezi ce este în jurul tău. Ai mai multă siguranță. Și psihologic, îți este mai bine." Apa e rece. Știe că va fi nevoie de multe antrenamente pentru ca înotătorii Swimathon să se obișnuiască cu temperatura, cu densitatea apei, să se familiarizeze cu bazinul. „E ca atunci când te muți într-o casă nouă. Până când nu afli ce este în fiecare sertar, nu te simți în largul tău. N-ai același confort pe care l-ai simțit în vechea ta casă, unde știai foarte bine ce se află în fiecare colțișor." Îi este teamă că oamenii vor trece prea lesne peste barierele psihologice. „Ce-i așa de greu să ții un discurs în fața rudelor? Ce-i așa de greu să vorbești în fața unei camere de filmat? Nu-i greu, dar când o facem, ne înghițim cuvintele, apare un trac și nodul în gât. Sunt o mulțime de lucruri ușoare pe care le facem cu greu, dacă nu ne acomodăm dinainte. Așa e și aici. Avem impresia că e ușor, dar până nu ne familiarizăm cu presiunea apei, cu temperatura, cu bazinul, nu e deloc simplu", explică Lucian.

 

Inductori de eroare

Majoritatea înotătorilor au experiența mării. Să înoți de plăcere e cu totul diferit. E un alt tipar psihologic. Lui Lucian îi e teamă că fără ședințele tehnice de acomodare, înotătorii nu vor ști care-s mișcările potrivite pentru fiecare dintre ei și nu-și vor cunoaște limitele în ziua evenimentului. La două scenarii se gândește și se-ngrijorează. Cel mai adesea, avem o viață sedentară. Înotăm la piscină. Acolo, apa e mai caldă, iar distanțele, mai mici. Bazinul olimpic frustrează. Ne-am fi așteptat să fie prietenos. Dar nu seamănă cu piscina, nici cu apa sărată de mare. E necunoscut. Și dificil de parcurs. Iar necunoscutul provoacă panică. „Cei care nu se acomodează de dinainte, au o surpriză foarte mare în ziua evenimentului. Ajung la jumătatea bazinului și li se face rău. N-au rezistență și nu știu cum să interacționeze cu el", explică Lucian. Așa începe al doilea scenariu. Pe lângă tine, trec în viteză alți înotători. Nu poți să rămâi în plută. Te forțezi să mergi mai departe. „Dă-mi mâna", a strigat anul trecut un înotător când a ajuns la capătul bazinului. Îi era rău. „Hai că poți!", îi striga galeria. Lucian i-a întins mâna. „De ce nu l-ați tras afară din apă?", i-a întrebat. „Păi putea, cu siguranță."

Lucian rămâne pe gânduri. „Aici, e ca-n viață. Trebuie să-ți cunoști limitele. Există tentația de-a face pe eroul și atunci, e mai rău. În ziua evenimentului, ești într-o competiție. Nu vrei să te faci de râs. Și poți ajunge să-ți faci foarte mult rău, fiindcă nu poți recunoaște c-ai greșit. Că atâta poți, că asta e tot ce poți face, chiar dacă ți-ai dori să faci mai mult. Așa apar accidentele, fiindcă nu suntem în stare să ne cunoaștem limitele."

 

Îmblânzirea apelor

La antrenamente, Lucian îi spune fiecăruia cum să-și parcurgă provocările. Pentru fiecare sunt diferite, în funcție de cum îi bate inima, de greutate, de respirație, de stilul e viață ori de vârstă. Îi cunoaște pe fiecare și în ziua evenimentului, când va scruta bazinul ca salvamar, va ști la ce să se aștepte. Va strânge mâna fiecăruia. Pentru cei care n-au venit la antrenamente, va fi singurul contract de siguranță. Atunci îi va simți, din atitudine și după înfățișare, dacă sunt genul de persoane care vor intra în panică sau, dimpotrivă, se vor minți că rezistă mai mult decât pot și asta îi va pune în pericol. „Nu-i corect să pui etichete, dar în momente din astea, e nevoie. Cum suntem în viață, așa suntem în toate experiențele prin care trecem. Dacă cineva are o atitudine arogantă, în general, așa se va comporta și-n bazin, de exemplu. Am nevoie de indiciile astea, ca să estimez unde, pe parcursul lungimii de bazin parcurse, va întâmpina probleme. O persoană de genul ăsta n-o să recunoască la timp că nu mai poate și este posibil să i se facă foarte rău, fiindcă se va forța. În funcție de cum arată, de condiția fizică, pot estima cam unde, pe parcursul lungimii de bazin, o să înceapă să aibă probleme, ca să fiu acolo, când o să aibă nevoie."

Lucian le vorbește înotătorilor despre alimente cu potasiu. Pentru cârcei. Cel mai adesea, cârceii te imobilizează în apă și te sperie. Numai că pentru fiecare în parte, bazinul olimpic înseamnă o altă provocare, în funcție de viața, de sănătatea și de condiția fizică. Cele opt ședințe tehnice de antrenament sunt un ritual de îmblânzire a fricilor prin descoperirea soluțiilor. Soluții universale nu există, însă. Pentru fiecare, rezolvarea e alta și nu seamănă cu cele exersate la mare ori în piscină.

Prelungim perioada de înscriere a înotătorilor și ambasadorilor până pe 16 iunie!

13217284 573674026138725 6603358202515123598 o

O veste bună pentru începutul sfârșitului de săptămână: prelungim perioada de înscriere a înotătorilor până pe 16 iunie!

Încă poți să te mai alături ieșenilor care cuceresc orașul prin înot! Fă echipă sub semnul unei bufnițe și rezervă un culoar cât mai repede. Când se epuizează toate culoarele, jocul începe cu liber-vânătorii de resurse care s-au înscris până atunci.

Liber-vânătorii de resurse adună fonduri pentru proiectul pe care-l susțin. În ziua galei Swimathon, se întrec în bazinul olimpic, pe culoarul pe care l-au rezervat.

Cei care reprezintă un ONG sau un grup de inițiativă, au misiunea de-a aduna 2.000 de lei, resurse pe care le vor dona proiectului pentru care vor înota.

Liber-vânătorii de resurse care vin din companii și sunt colegi de muncă, au misiunea de-a aduna 3.000 de lei, resurse pe care și ei le vor dona pentru proiectul în numele căruia vor înota.

Dacă în jurul unui proiect se strâng mai multe echipe de camarazi, primul culoar rezervat este destinat celor care adună 2.000 de lei, iar al doilea culoar e pentru vânătorii care adună 3.000 de lei.

Uită-te peste cele 28 de proiecte înscrise la Swimathon:
http://www.swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=238&Itemid=196

și alege una dintre cele patru bufnițe. Cea verde dă energie Educației. Cea portocalie hrănește Cultura. Bufnița bleu întărește Dezvoltarea Comunitară, iar cea fucsia, Egalitatea de Șanse.

Cheamă-ți prietenii în numele unei misiuni și înscrie echipa ta de cuceritori până pe 16 iunie, ca să să faci din Iași orașul realității create de tine!

http://www.swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=242&Itemid=172

More Articles...

Page 3 of 7


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/r46536fund/public_html/swimathon/old/templates/swim_iasi/html/pagination.php on line 92
3